top of page

Reconstructia volumetrica, tridimensionala a fetei sau volumizarea fetei se realizeaza cu ajutorul unor fillere speciale, volumizatoare, care se injecteaza mai profund decat fillerele clasice pentru a restaura conturul tridimensional al fetei. Acest tip de interventie, introdus in ultimii ani incearca sa acopere limitele si neajunsurile injectarilor de fillere la nivelul ridurilor, si in acelasi timp ofera o alternativa neinvaziva pacientilor care nu doresc interventii chirurgicale estetice.

​

Chiar daca injectarea de fillere la nivelul ridurilor imbunatateste aspectul local, s-a constatat ca efectul bidimensional este uneori insuficient, deoarece injectarea strict la nivelul pliurilor si al cutelor fetei actioneaza asupra efectului, si nu asupra cauzei ridurilor.

​

​

Dr. Ioan Marinescu

medic primar chirurgie plastica

Model Portrait

Desigur, cea mai eficienta reconstructie tridimensionala a fetei se face cu un lifting facial, dar avem de-a face cu o interventie chirurgicala de o anumita amploare, care necesita investigatii, anestezie si perioada de recuperare. Se poate spune ca volumizatoarele sunt solutii oarecum intermediare intre injectarea de fillere la nivelul ridurilor si liftingul facial. Ele preiau din avantajele ambelor interventii, ramanand insa inferioare liftingului facial ca eficienta. Spre deosebire de lifting, volumizatoarele sunt insa o manevra neinvaziva, al caror efect este vizibil instant si care permit revenirea imediata la activitatea zilnica normala.

​

Fillerele care pot fi folosite ca volumizatoare sunt fie pe baza de acid hialuronic cu masa moleculara mare, fie pe baza de hidroxiapatita de calciu. Ele pot fi injectate mai profund decat fillerele clasice, scopul fiind restaurarea conturului tridimensional facial si redarea aspectului tanar al fetei. Indirect, injectarea volumizatoarelor determina si ameliorarea ridurilor chiar daca injectarea nu se face direct in pliu. De exemplu injectarea profunda in zona zigomatico-malara are un efect de ridicare al tesuturilor din aceste zone si determina ameliorarea aspectului pliurilor nazolabiale facand mult mai usoara sau chiar inutila injectarea acestora.

Volumizatoarele – calea de mijloc intre lifting si fillere clasice

Zona de injectare, tipul de filler si cantitatea se stabilesc la consultatie in functie de necesitatile pacientei/pacientului. Mici manevre anestezice local pot fi utile pentru cresterea confortului pacientului, dar in general aceste produse au deja in componenta sau se pot combina chiar inainte de injectare cu un anestezic.

​

Efectul volumizatoarelor este vizibil imediat, dar aspectul final este definitivat in cateva zile. Pot exista fenomene inflamatorii mai mult sau mai putin intense, in functie de tipul de produs folosit si de locul de injectare. Astfel de situatii se remediaza si uneori pot fi prevenite aplicand local gheata,  imediat dupa tratament.. Mici hematoame sunt posibile, insa ele trec in cateva zile si pot fi acoperite cu machiaj.

​

Revenirea la activitatile curente se face rapid, dar pacientul va trebui sa respecte cateva mici interdictii si sa evite, printre altele, expunerea la caldura excesiva, masajul agresiv sau neindicat de medicul curant, dormitul pe zona proaspat tratata, sauna, traumatismele locale. Mici noduli pot fi palpabili in special dupa injectarile cu hidroxiapatita de calciu insa acestia se disperseaza in scurt timp prin masarea usoara a zonei.

​

Efectul fillerelor de volum dureaza pana la 18 luni, asadar durata lor de remanenta este mai mare decat a fillerelor clasice. Atat volumizatoarele pe baza de acid hioaluronic, cat si cele pe baza de hidroxiapatita de calciu sunt biodegradabile (se elimina natural si complet din organism) de aceea necesita reinjectare periodica. Pretul este si el crescut comparativ cu fillerele clasice (si evident mult inferior unui lifting facial), dar considerand durata mai lunga a efectului putem spune ca avem un raport eficienta-cost mai favorabil.

bottom of page